Victoria lui Călin Georgescu provoacă cutremur: Marii investitori se gândesc să se retragă din România

ActualitateVictoria lui Călin Georgescu provoacă cutremur: Marii investitori se gândesc să se retragă din România

Principala preocupare este refinanţarea datoriei publice, de peste 50% din PIB, dar şi finanţarea deficitului bugetar, care poate ajunge la 8% din PIB în acest an. Piaţa financiară locală riscă să resimtă puternic mişcările de retragere a capitalului străin care pot să apară, scrie zf.ro, informează Mediafax.

Îngrijorarea, inclusiv pe piaţa titlurilor de stat, a început să crească după anunţarea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi apar tot mai multe semne de întrebare legate de posibilitatea refinanţării datoriei publice a României, care a crescut accelerat la peste 50% din PIB. Ce s-ar întâmpla dacă investitorii străini ar face un pas în spate, nu ar mai finanţa România şi şi-ar reduce expunerea pe titlurile de stat româneşti, după ce primul tur al alegerilor prezidenţiale a adus cea mai mare surpriză din istoria recentă, prin care un candidat independent, cu o viziune anti-UE, anti-NATO şi cu simpatii legionare a ajuns în vârful preferinţelor alegătorilor români?

An de an deficitele bugetare au fost tot mai mari, astfel că datoria publică a explodat la circa 52% din PIB în 2024, faţă de doar 12% din PIB în urmă cu 15 ani.
Iar principala preocupare este refinanţarea datoriei publice, de peste 50% din PIB, şi finanţarea deficitului bugetar, care poate ajunge la 8% din PIB în acest an.

În luna noiembrie 2024, de exemplu, plăţile scadente în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 650 mil. euro.

România este dependentă de capitalul străin

România este în continuare dependentă de capitalurile străine atât pentru rostogolirea datoriei, cât şi pentru finanţarea deficitului bugetar. Plata datoriei externe sau interne fără rostogolirea acesteia se poate realiza numai dacă se creează excedente sau se reduc rezervele valutare ale ţării.

Citeste si...

Etichete:

Cele mai populare articole