
Senatorul Titus Corlățean a anunțat oficial că va candida la președinția PSD. El propune un proiect de relansare a partidului, bazat pe oameni competenți și credibili, și critică direcția actualei conduceri.
Anunț oficial pentru conducerea PSD
Senatorul PSD Titus Corlățean a confirmat duminică, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că va candida la președinția Partidului Social Democrat. Decizia vine pe fondul tensiunilor interne și al dorinței sale de a readuce partidul pe o traiectorie de credibilitate și performanță.
„Am luat decizia de a-mi asuma această responsabilitate de a candida ca președinte la conducerea partidului social-democrat. Nu sunt singur, sunt foarte mulți colegi care împărtășesc aceste idei”, a declarat Corlățean.
Se cere o schimbare profundă în PSD, susține Corlățean
Senatorul a afirmat că PSD traversează o perioadă în care membrii și simpatizanții cer o schimbare profundă. Potrivit lui, partidul trebuie să fie condus de oameni bine pregătiți, cu experiență și integritate.
„În clipa de față există o mare de social democrați, membri și simpatizanți care doresc o schimbare în bine. E un vulcan, și oamenii ăștia nu înțeleg ce este sub ei. Va fi un proiect de relansare pe bază de oameni pregătiți, de bună calitate, credibili și cu moralitate”, a subliniat acesta.
Titus Corlățean respinge varianta unei înțelegeri cu Victor Ponta
Întrebat dacă există o alianță sau o înțelegere cu fostul premier Victor Ponta pentru a obține sprijin în această cursă, Corlățean a respins categoric această variantă. El a insistat că discuțiile sale sunt transparente și au loc în mod direct cu colegii de partid.
„Nu, nu facem lucruri în obscuritate. Eu discut cu colegii mei demult, mulți vor revitalizarea partidului”, a spus senatorul PSD.
Critici privind direcția partidului social-democrat
Corlățean a vorbit și despre ședința Biroului Permanent Național al PSD, programată pentru luni, convocată în urma unor poziționări legate de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului președinte Ion Iliescu. El consideră că astfel de momente trebuie folosite pentru a aborda „problemele de fond” din partid.
„S-au acumulat prea multe lucruri. Personal, consider că ar fi rațional să discutăm temele de fond, de exemplu de ce PSD a tăcut în coaliție când s-au luat decizii pe educație, n-a existat nicio consultare. Și cum facem ca PSD în această guvernare să conteze, pentru că, în fapt, USR a devenit principalul partid de guvernare, ceea ce e o realitate tristă pentru noi”, a declarat el.
Poziția față de actuala coaliție de guvernare
Senatorul a reamintit că nu a susținut intrarea PSD în actuala coaliție de guvernare. El ar fi preferat o formulă de „susținere rațională” a Executivului, în locul participării directe la guvernare fără o strategie clară.
„Eu lansez o întrebare publică: de ce s-a mai votat în PSD pentru a intra în această guvernare? Pentru că a fost o discuție serioasă și în etape… N-a fost doar o simplă decizie – cu care eu n-am fost de acord – s-a tot discutat, iar dacă era să intrăm trebuia să avem o intrare puternică, chiar prin asumarea unor măsuri”, a explicat Corlățean.
Titus Corlățean a readus în discuție eșecul de la alegerile prezidențiale
Un alt punct criticat de senator este rezultatul alegerilor prezidențiale, când PSD nu a reușit să intre în turul doi și a pierdut aproximativ 1,5 milioane de voturi. El a numit acest moment o „traumă” pentru partid.
„Ne ducem la 21%, dar decidem să sprijinim un candidat care nici nu intră în turul doi, cu pierdere uriașă de electorat, ne place sau nu, este real. Dacă nu înțelegem că partidul trebuie să se trezească, ne ducem în derizoriu”, a spus el.
Probleme interne și lipsă de organizare în PSD
Corlățean a atras atenția că PSD și-a pierdut viața internă, în special prin dispariția departamentelor de specialitate. Potrivit lui, acestea au fost înlocuite de o abordare bazată pe clientelism și promovarea unor persoane nepregătite.
„Aveam departamente pe diferite domenii care nu mai funcționează. De ce? Pentru că s-a venit cu clientelă, cu oameni care n-au mai trecut prin filtre. Au fost promovați tot felul de mediocri, așa am ajuns la o gestiune proastă și lipsă de credibilitate”, a subliniat senatorul PSD.