Candidatul AUR la Senat, pe Brăila, Radu Baltasiu, un intelectual controversat, vine în județul de pe Dunăre, pe un teren bine bătătorit de pro-ruși. Baltasiu i-a luat locul actualului senator Andrei Hanganu, un moldovean de dincolo de Prut, susținător al Moscovei, care s-a ocupat cu trafic de alcool, de-o parte și de alta a Prutului. Nu a avut făcut absolut nimic în Parlamentul României, pentru județul Brăila, venind aici ”din an în Paște”, conform Anchete Online.
Andrei Hanganu, cu firme înregistrate în județul Prahova (SC Food Investement SRL) și la Chișinău (Franzeluța SA), era domiciliat, în 2020, când a candidat prima dată la Senat, în județul Buzău,fără o adresă exactă și fără să dețină vreo proprietate în România. El a fost ”racolat” în Republica Moldova de Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, ”eminența cenușie” a partidului, grație relațiilor financiare foarte bune ale partidului la Chișinău.
Acum, în afaceri, Hanganu este combinat cu un alt activist pro-rus, Florea Andrei din capitala Republicii Moldova. În același timp, Hanganu este foarte bun prieten cu deputatul Raisa Enachi, un personaj fantomă, din Republica Moldova, recrutată de Simion, fără adresă în România, fără proprietăți sau studii.
Domnul profesor Baltașiu a fost recrutat din pleiada de intelectuali pro-ruși ai AUR, de președintele interimar Brăila, Florin Cîrligea, un om de afaceri local, care s-a îmbogățit în urma devalizării Laminorului, de către agenturile rusești. (Citește AICI). Cîrligea l-a luat pe Baltașiu, pe banii lui, plătindu-i și contribuiția la partid pentru candidatura la parlamentare, și finanțându-i campania electorală.
Oricum, candidatura lui Baltașiu la Brăila se ”pupă” ca ”nuca-n perete”, un intelectual de București, care a picat direct în problemele sociale ale unui județ roșu, cu nuanțe aurii. Brăila, devalizat de miliardari de partid, care au transformat marile întreprinderi în afaceri imobiliare.
Amintim din ”ieșirile” pro-ruse ale luiBaltașiu, în calitate de director ICR, care coordonează Departamentul Românilor din Afara Granițelor: ”O Rusie fără complexe ar putea să ne fie un mai bun vecin decât unul încordat de frustrări”. Noi am spune, Doamne ferește dacă Rusia ar ajunge la Gurile Dunării!