
Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunțat că după valul de caniculă, vremea se va schimba și vor urma zile cu temperaturi mai scăzute, însoțite de ploi torențiale, vijelii și grindină. Din cauza secetei pedologice din sol, Mateescu a precizat că aceste precipitații sunt benefice pentru agricultură.
După valul de caniculă, vremea se schimbă radical. Vom resimţi o schimbare în evoluţia regimului de temperaturi la debutul săptămânii şi chiar de duminică, mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării, unde maximele nu vor mai depăşi 32 de grade, în timp ce în sud, sud-est vor mai fi posibile valori de până la 39 de grade, dar de luni urmează o săptămână cu valori de temperaturi mai ponderate”, a declarat directorul ANM.
Vremea se va schimba în țară
Elena Mateescu a afirmat că, după valul de caniculă, ar urma ploi torențiale, vijelii și grindina. Această schimbare ar fi determinată de pătrunderea unei mase de aer mai rece, care va înlocui aerul foarte cald.
„Schimbul de masă de aer foarte cald cu o masă de aer mai rece, cu diferenţe termice semnificative, menţine riscul unor fenomene meteorologice extreme”, a mai adăugat directorul ANM.
Potrivit acesteia, fenomenele meteorologice ar putea începe de sâmbătă după-amiaza, urmând ca duminică și în cursul săptămânii viitoare să apară averse torențiale, vijelii, grindină izolată și cantități mari de precipitații în intervale scurte de timp.
Seceta pedologică, în toată țara
Meteorologul a precizat că, deși se pot acumula între 30 și 40 l/mp, ploile sunt binevenite, având în vedere seceta severă care afectează mare parte din țară, în special regiunile din vest, sud, sud-est și Moldova.
„Suntem la limita unei aprovizionări satisfăcătoare, în condiţiile în care temperaturile acestea ridicate, asociate şi cu insuficienţa precipitaţiilor de până în prezent, au amplificat starea de secetă pedologică.
Am însumat cantităţile de precipitaţii de la 1 septembrie 2024 şi până în prezent avem o cantitate medie de 500,7 litri pe metru pătrat, comparativ cu perioada anterioară similară, 2023-2024 – 534,7 litri pe metru pătrat, în condiţiile în care anul agricol anterior a fost al cincelea cel mai secetos an din 1901 şi până în prezent”, a mai adăugat directorul ANM.