“Simion este un pericol pentru economie și pentru bunăstarea românilor. În programul de guvernare vin cu bazaconii.” a declarat primarul Sectorului 6 din București, Ciprian Ciucu, unul dintre cei mai cunoscuți primari din România.
“L-am ignorat pe George Simion, extremistul de la AUR, pentru că m-am uitat doar la ce se întâmplă cu această adunătură politică doar în Sectorul 6 și în București. Mi-am zis că cel mai bun antidot împotriva extremismului este să ai primari buni. Dacă primarii își fac treaba și orașele arată bine și oamenii au servicii publice de calitate, nu mai e loc de extremiști. Și așa a fost, la noi în Sectorul 6 și în București, nu prea au contat la alegerile locale.
DAR! Dar lucrurile nu stau la fel în țară! Fac ravagii pe social media cu fel și fel de manipulări unsuroase.
De ce NU trebuie votat aur/Simion.
1. Politicienii lor sunt de foarte proastă calitate. Ce a rămas mai prost de la alte partide, oameni fără experiență, prost pregătiți. NU au cum să performeze. Sunt fripturiști vechi, îmbrăcați în haină nouă;
2. Simion este un pericol pentru economie și pentru bunăstarea românilor: în programul de guvernare vin cu bazaconii. Populism sau prostie, nu e clar. Clar este că dacă le-ar pune în practică ar crește taxele. Ar goni investitorii străini și fondurile europene ar fi suspendate.
3. Simion a fost susținut de PSD electoral (prin eliminarea Dianei Șoșoacă), politic (prin punerea pe lista de la parlamentare a unor foști PSD-iști), mediatic (prin folosirea liderilor de opinie apropiațide PSD),” a scris primarul Ciprian Ciucu.