PNL anunță trecerea în opoziție și cere PSD să își asume guvernarea după căderea Executivului

PoliticPNL anunță trecerea în opoziție și cere PSD să își asume guvernarea după căderea Executivului
PNL

Partidul Național Liberal PNL a adoptat, marți seară, o rezoluție prin care solicită Partidul Social Democrat să își asume guvernarea, după ce a contribuit la răsturnarea Guvernului.

PNL a anunțat că vor intra în opoziție, dar că vor continua să susțină direcția pro-europeană a României. Decizia survine după o ședință tensionată de mai multe ore avută între liberali, cum reiese din stenograme.

Ciprian Ciucu spune că PSD este responsabil pentru criza politică

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat că decizia adoptată de partid reflectă concluzia că PSD este responsabil pentru actuala criză politică.

„PNL a adoptat o decizie prin care constată că PSD a provocat criza politică și este responsabil pentru situația creată”, a transmis acesta, subliniind că liberalii vor trece în opoziție.

PNL

Ciprian Ciucu. Sursa foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Ilie Bolojan susține că decizia confirmă „demnitatea” Patidului National Liberal

La rândul său, Ilie Bolojan a afirmat, după ședința conducerii partidului, că hotărârea de a nu mai forma o coaliție cu PSD reprezintă o reafirmare a valorilor liberale. „A fost o dezbatere lungă despre traiectoria PNL. Prin decizia de azi, PNL confirmă că este un partid cu demnitate care va lucra în anii următori pentru un pol de modernizare, pentru o Românie fără privilegii, fără sinecuri”, a declarat liderul liberal.

Decizia marchează o schimbare majoră de strategie pentru Partidul National Liberal , care a ales să iasă de la guvernare și să se poziționeze în opoziție, în contextul tensiunilor politice generate de adoptarea moțiunii de cenzură.

Citeste si...

Etichete:

Cele mai populare articole