Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, România îl comemorează pe Mihai Eminescu, la 176 de ani de la nașterea sa. Poet, jurnalist și spirit critic al epocii moderne, Eminescu rămâne o figură esențială nu doar prin opera literară, ci și prin implicarea sa în dezbaterea politică și socială a vremii. Viața lui a fost una intensă, marcată de căutări intelectuale, de un destin adesea frământat și de o influență care continuă să definească identitatea culturală românească.
176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu
Mihai Eminescu, născut Mihail Eminovici, a venit pe lume într-un context asupra căruia planează și astăzi neclarități documentare. De-a lungul timpului, au fost vehiculate mai multe date și locuri ale nașterii, consemnate diferit în registre școlare, documente ale Junimii sau mărturii familiale. Unele indică sfârșitul anului 1849, altele anul 1850, cu localități precum Ipotești, Dumbrăveni sau Botoșani. În cele din urmă, istoriografia literară a acceptat oficial data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani, așa cum apare în registrul de nașteri și botez al bisericii Uspenia.
Copilăria și-a petrecut-o între Botoșani și Ipotești, într-un mediu care avea să-i modeleze sensibilitatea poetică. Informațiile despre primii ani sunt puține, însă legătura profundă cu natura și cu universul rural moldovenesc se va regăsi constant în creația sa de mai târziu.
Educația lui Eminescu a început la Cernăuți, unde a urmat școala primară și apoi cursurile unui liceu german. Deși rezultatele sale școlare au fost bune, traseul academic a fost fragmentat. A părăsit studiile înainte de finalizarea gimnaziului și nu a mai revenit într-un cadru școlar clasic. Tentativele de a obține sprijin financiar pentru continuarea studiilor au eșuat, iar tânărul Eminovici a fost nevoit să se întrețină prin diverse activități administrative, de la practicant la tribunal până la copist în instituții locale
Debutul literar și afirmarea în lumea culturală
Moartea profesorului Aron Pumnul a reprezentat momentul debutului său literar, prin publicarea unei poezii omagiale. La scurt timp, Iosif Vulcan i-a tipărit poezia „De-aș avea” în revista „Familia”, schimbându-i numele în Eminescu, fără a-i cere acordul. Poetul a acceptat acest nume, sub care va deveni cunoscut, iar colaborarea cu revista a continuat cu mai multe poezii.
Contactul cu teatrul, prin activitatea sa în trupe itinerante și la Teatrul Național, i-a lărgit orizontul cultural și l-a adus în legătură cu personalități importante ale vremii, inclusiv Ion Luca Caragiale. Aceste experiențe au contribuit la maturizarea sa artistică și la consolidarea unei viziuni critice asupra societății.
Între 1869 și 1872, Eminescu a fost student la Viena, unde a urmat cursuri de filosofie și drept, dar a audiat și discipline din alte domenii. Aici s-a apropiat de cercurile intelectuale românești din exil și a început colaborarea cu revista „Convorbiri literare”. Tot în această perioadă a participat la inițiative culturale dedicate valorificării folclorului și istoriei naționale.
Ulterior, cu sprijinul societății Junimea, a ajuns la Berlin, unde și-a continuat studiile ca student extraordinar. Deși nu și-a finalizat doctoratul, contactul cu marile curente de gândire europeană i-a influențat decisiv concepția filosofică și stilul literar.
Jurnalistul politic și vocea critică a epocii
Revenit în țară, Eminescu a ocupat mai multe funcții culturale și administrative la Iași: director al Bibliotecii Centrale Universitare, profesor suplinitor, revizor școlar și redactor. Prietenia cu Ion Creangă și implicarea activă în viața Junimii au fost esențiale pentru dezvoltarea literaturii române moderne.
După mutarea la București, în 1877, a scris unele dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, opere care aveau să devină repere fundamentale ale liricii românești.
Angajat la ziarul „Timpul”, Eminescu s-a impus ca jurnalist politic de o rigoare rar întâlnită. Articolele sale analizau lucid problemele statului român modern, de la organizarea instituțională și legislație, până la politica externă și interesele naționale. Nu pleda pentru excludere sau constrângere etnică, ci pentru afirmarea unui interes național coerent, într-un stat funcțional și responsabil.
Publicistica sa acoperă evenimente majore precum Războiul de Independență, recunoașterea internațională a statului român și transformările constituționale ale vremii.
Cum au arătat ultimii ani ai lui Mihai Eminescu
Ultimii ani din viața lui Mihai Eminescu au fost dominați de o luptă continuă cu boala, care i-a afectat nu doar echilibrul interior, ci și poziția socială. Episoadele de instabilitate psihică au devenit tot mai frecvente, iar poetul a ajuns să fie supravegheat și internat în repetate rânduri, departe de viața culturală intensă pe care o cunoscuse anterior. În vara anului 1883, Constantin Sântion îi trimitea o scrisoare lui Titu Maiorescu, mentor și protector al lui Mihai Eminescu, în care descria cu îngrijorare starea poetului. Potrivit relatării, boala evolua rapid, Eminescu fiind aproape permanent agitat, incapabil să-și ordoneze gândurile și vorbirea, rostind „foarte multe vorbe, care nu aparţin niciunei limbi” și forțându-le să se rimeze în metri clasici.
Sântion nota că poetul nu mai părea să-și recunoască apropiații și că luciditatea era tot mai rară. Încercările de a-l liniști, sugerându-i că se va însănătoși, au fost întâmpinate cu o replică dureroasă, care trăda conștiința propriei degradări: „Boala asta nu-mi mai trece niciodată. Vedeţi, nu mai ştiu nicio limbă”.
Alte scrisori din aceeași perioadă, semnate de prieteni ai poetului, completează tabloul internării de la Viena. Unul dintre aceștia consemna că Eminescu, în rarele clipe de conștiență, devenea profund melancolic, iar în rest „a botezat întreg personalul din internat cu nume de regi”, un gest repetat și remarcat de mai mulți martori ai stării sale.
În primăvara anului 1884, Emilia Humpel îi scria fratelui său, oferindu-i vești despre Eminescu, care se mutase la Vasile Burla, vechi prieten din Iași. Ea menționa că prietenii poetului încercau să-i asigure un sprijin financiar discret, strângând cotizații pentru o sumă lunară de 280 de franci, ce urma să-i fie plătită de Socec pentru poeziile sale, în condițiile în care Eminescu refuza ajutorul direct.
Solidaritatea prietenilor și sfârșitul unui destin tragic
În fața declinului său evident, prietenii și admiratorii lui Eminescu au încercat să îi ofere sprijin, atât moral, cât și material. Au fost organizate inițiative discrete pentru a-i asigura un venit minim, fără a-i leza demnitatea, cunoscut fiind refuzul său de a accepta ajutor explicit. Scrisorile epocii vorbesc despre o preocupare constantă pentru starea poetului, dar și despre neputința celor din jur de a-i schimba cursul destinului. Deși existau speranțe de ameliorare, episoadele de recădere erau tot mai frecvente, iar optimismul se estompa treptat.
Ultimele luni au fost petrecute sub supraveghere medicală, într-un cadru care reflecta atât grija celor apropiați, cât și limitele medicinei vremii. Eminescu trăia într-un spațiu restrâns, departe de locurile care îi hrăniseră imaginația și spiritul creator.
Moartea sa, la doar 39 de ani, a produs un puternic impact emoțional. Funeraliile au adunat oameni simpli, elevi, intelectuali și prieteni, într-un gest colectiv de recunoaștere a valorii sale. Dispariția lui a consfințit nu doar sfârșitul unui om, ci începutul mitului celui mai important poet al culturii române.
Ce evenimente culturale vor fi în memoria lui Eminescu
Muzeul Național al Literaturii Române anunță un amplu program cultural, care include expoziții, dezbateri, serate literare, spectacole de teatru și ateliere de educație muzeală, scenografie, benzi desenate și artă performativă. Evenimentele vor avea loc atât la sediile instituției din strada Nicolae Crețulescu 8 și Calea Griviței 64–66, cât și la casele memoriale și la parteneri instituționali precum Academia Română și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Publicul va avea acces gratuit la expoziții și la casele memoriale, iar sesiunea omagială dedicată lui Mihai Eminescu va fi găzduită în Aula Academiei, cu discursuri susținute de membri ai forului academic și de miniștri.
Tot pe 15 ianuarie, de la ora 18:30, Sala Dalles din București va fi gazda evenimentului „Să fie sara-n asfințit”, organizat de CMEC „Ioan I. Dalles”, cu intrare liberă. Programul propune un omagiu adus unor mari personalități ale culturii române, precum Nichita Stănescu, Ciprian Porumbescu și George Enescu, prin poezie, muzică clasică și interpretare scenică, oferind publicului o experiență culturală complexă.
La Iași, Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, organizează joi, 15 ianuarie, ceremonia de depunere de jerbe la bustul lui Eminescu din Parcul Copou. Evenimentul este programat pentru ora 10:00 și va reuni reprezentanți ai autorităților locale, ai instituțiilor de cultură și ai unităților de învățământ.
În Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca marchează Ziua Culturii Naționale și împlinirea a 176 de ani de la nașterea poetului printr-o ceremonie oficială organizată joi, 15 ianuarie, de la ora 11:00, la Teatrul Național Cluj-Napoca. Programul va include alocuțiuni oficiale, depuneri de coroane și recitaluri de poezie susținute de elevi, într-un cadru dedicat memoriei și valorilor culturii române.
Bust al lui Eminescu, inaugurat în Ucraina